←  Cu Doru prin străinătate

Sinapse

»

Macedonia

florin_el's Photo florin_el 17 Aug 2017

Ma simt ca acasa aici.

Aceeasi mancare, aceeasi atmosfera, aceleasi case, aceeasi oameni...

un pic retro caci nu sunt aceesi bani, deocamdata in Macedonia. Inca vezi pe strazi destule Yugo si destule Zastava folosite drept masini de zi cu zi. Microbuzele si autobuzele sunt deja la peste milionul de kilometri. Pana si A seisurile mafiotilor locali sunt foste taxiuri din Germania.

 

Per total insa mi se pare un stil de viata mai sustenabil decat in Europa "civilizata".

 

Am ajuns aici datorita unui eveniment de parapanta. Se poate face si mountain biking prin munti. Pentru cei pasionati de chestii care s-au intamplat in urma cu 500 de ani sunt destule de vazut. Altminteri n-as putea sa ma gandesc la o atractie care-ar putea sa apara pe site-ul "visitmacedonia.com". 

 

Nimic urlator, nimic extravagant. Poate doar ca e locul perfect sa-ti comanzi un espresso la pranz la o terasa si sa-ti intinzi picioarele pe scaunul de alaturi in caldura amiezii. Poti lenevi ore in sir, citind o carte la moda, asteptand ora potrivita ca sa-ti comanzi berea locala: Zlaten Dab sau Skopsko.\

 

Krusevo e un orasel adormit. E la 1300m altitudine, in munti. Astfel scapa de zapuseala din vale. Aici, in oras, temperatura e pe la 20-25 de grade in timp ce in vale ajunge la peste 35.

Krusevo mai are si o fata a muntelui care e perfecta pentru decolarile de parapanta. Au exploatat chestia asta. Au amenajat drumul pana la decolare, au acoperit decolarea cu mocheta. Astfel a devenit un "hot spot" pentru competitiile de parapanta. A fost aici un PWC (Paragliding World Cup), European Cup si alte zeci de competitii "open". Ce inseamna asta? Inseamna mai mult de 150 de persoane / competitie care cheltuie in economia locala 50EUR/zi (cazare, inscriere, mancare, bere, vin etc).

 

Simt ca merita banii astia caci comunitatea locala te face sa te simti intr-adevar bine primit.

E aceesi senzatie din satul bunicilor cand salutam toti trecatorii si ei raspundeau. Acum insa, am ajuns la varsta cand pustanii iau initiativa si saluta primii :(.

 

Cum ajungi in Krusevo: 

1. Skopje Airport si-apoi shuttle (cazul meu, a fost organizat in cadrul competitiei, microbuz cu 10-12 persoane, 20EUR de caciula, cam 2.5 ore de condus)

2. Masina personala: atentie la radare... sunt peste tot.

Quote

florin_el's Photo florin_el 17 Aug 2017

Zilele sunt pline cu evenimentele din competitie. Ramane foarte putin timp sa faci altceva. Dar, chiar si asa, intram destul de mult in contact cu comunitatea locala.

1. Dimineata avem briefing la HQ, imediat dupa micul dejun, la 9.

Majoritatea pilotilor sunt cazati la Hotelul din Krusevo: Montana Palace. Cei care n-au incaput inchiriaza apartamente in oras. Inca mi-e neclar cum au gasit locurile alea caci nu sunt listate nicaieri pe internet. 

Apoi sunt autobuze spre decolare. 

 

2. Briefing la decolare:

36616674525_c29ea37b52_c.jpg

 

3. Se defineste ruta care trebuie urmata:

36569967436_bc43565067_c.jpg

 

4. Decolarea: 120 piloti trebuie sa decoleze intr-un interval de 1h-1h30min

35781214154_3351c50250_c.jpg

 

5. Zborul propriu-zis: cele mai scurte probe au insemnat 2h30 de zbor dar in urma cu 2 zile am avut de parcurs 82km si asta mi-a luat 4h30:

35781400594_e67df683b0_c.jpg

 

 

6. Aterizarea la destinatia propusa. Doar 30-40% din piloti ajung la "goal". Diferentierea intre ei se face pe baza timpului in care au ajuns. Sunt si puncte pentru cei care au condus in permanenta cursa:

36447521052_9eb1898de4_c.jpg

 

7. Berea de "goal". La aterizare organizatorii ne asteapta cu o bere rece. Perfect;

36616463835_701e3b33ed_c.jpg

Quote

florin_el's Photo florin_el 20 Aug 2017

Chiar si atunci cand nu ajungem la destinatia propusa ziua poate fi extraordinara.

La primul zbor, "practice day" n-am reusit sa "gasesc" linia perfecta, alimentata de curenti ascendenti si, dupa vreo 2 ore de zbor a trebuit sa aterizez langa un satuc.

Cred ca putem numi locul "Satul Bermudelor" caci, in cateva minute dupa ce am mai aterizat alti 5 piloti au ajuns pe acelasi camp.

 

Primul pas e sa raportez organizatorilor ca am aterizat in siguranta si ca am nevoie de recuperare. Asta se face apasand niste butoane pe un "tracker". Trackerul e un receptor GPS care trimite locatia catre serverul organizatorilor prin reteaua de telefonie mobila.

Apoi e impachetatul echipamentului. Asta trebuie facuta cat se poate de repede caci sunt foarte multi greieri pe campuri. Daca apuca sa intre in aripa o pot distruge. Am vazut aripi care au fost gaurite de greieri care au incercat sa-si croiasca drum spre libertate.

 

Cat stateam la umbra unui copac, asteptand microbuzul care sa ne duca inapoi la HQ a aparut un mosulica care a insistat sa mergem cu el acasa.

Atanas, la aproape 70 de ani. Fost capitan in armata iugoslava. Acum agricultor.

 

Cultiva si pregateste pentru vanzare tutun. Are si cateva hectare unde cultiva ardei.

Ne-a aratat in detaliu cum pregateste tutunul pentru uscare. Avea o masina de cusut speciala pentru frunzele de tutun. Apoi le intinde sub un acoperis de plastic.

Odata uscat, aduna frunzele intr-un ciorchine de 7-10kg. Primeste cam 7EUR pe kilogramul de tutun uscat. 

 

36478708261_134b99d31b_c.jpg

 

36219935340_3aff4a8ee8_c.jpg

 

35807259063_81620dc18a_c.jpg

 

Dupa ce ne-a terminat turul si prezentarea, ne-a omenit cu cate un "raki". Il face chiar el, acasa, din tescovina. Fara zahar adaugat. Evident, ca orice producator de licori dintr-astea, e foarte mandru de creatia lui. Are si de ce: e tare, ne-a luat gura foc. Atanas rade pe sub mustata. Si el recunoaste ca mai mult de 3 paharele pe zi nu face bine. Mai ales pe caldura din vale: cred ca erau mai bine de 35 de grade...

 

36570180096_e443211b7c_c.jpg

 

Am mai fi povestit dar a ajuns microbuzul si deja ne toropea rachiul.

 

Interesant e ca nici unul dintre noi nu stia macedoneana. Atanas nu stia nici el nici o boaba de engleza sau de franceza. Dar ce nevoie ai sa stii asa de multe limbi cand poti comunica si prin voie buna si entuziasm!

 

Noroc si multa multa sanatate, capitane!

Quote

florin_el's Photo florin_el 21 Aug 2017

(Din fericire) Au fost unele zile in care nu s-a zburat. Uneori e vantul prea tare.\

A trebuit sa ne cautam ocupatii alternative.

Organizatorii ne-au propus cateva si ne-au pus la dispozitie autobuze.

La cumparaturi in Krusevo, vizita si cumparaturi in Prilep erau primele 2 optiuni: ca si cum mi-as petrece ziua facand cumparaturi in Falticeni... Nu multumesc.

O optiune era sa stam in barul hotelului si sa ne hidratam (mai mult chiar decat de obicei). Nici asta n-a trecut. Am realizat ca, fizic, nu era posibil sa bem si sa mancam mai mult...

 

Un prieten a sugerat "Marble Lake", in apropiere de Prilep.

Google, am vazut poza si DA, asta e ce vreau sa fac:

 

35781268564_b267b2e9aa_c.jpg

 

Lacul e format intr-o fosta cariera de marmura. Au sapat prea adanc si au dat peste panza freatica.

Nu stiu cat de bogat trebuie sa fii sa ai o piscina de 200m din marmura masiva... Stiu insa ca nu voi fi vreodata asa de bogat asa ca a trebuit sa profit de ocazie.

 

Lacul e vreo 20km de Prilep. Se poate ajunge cu orice masina pana pe la 2km de lac. De-acolo drumul devine dificil. Poate fi abordat cu un 4x4 sau.... la pas.

Dupa 40 de minute de urcat pe munte sub soarele arzator, la 40 de grade, va puteti imagina cat de bine ne-a fost sa ne aruncam in apa curata...

 

36478490961_b2f3f75e05_c.jpg

 

Nici nu inteleg cum de nu era mai multa lume la lac. Nu inteleg cum de nu o vede nimeni ca pe o oportunitate, o atractie turistica: de la "piscina comunala", pana la "sala de concerte": parca vedeam blocurile imense de marmura, in trepte, transformate in loje si pianistul plutind pe o platforma in mijlocul lacului. Locul are o acustica extraordinara...

 

A fost mult mai fain decat m-am asteptat. Recomand cu caldura. Pozele nu pot sa arate cat de de frumos locul.

Sper ca localnicii sa gaseasca intelepciunea sa-l pastreze cat mai neatins. As vrea sa pot strange de gat pe idiotii care mazgalesc pe blocurile de marmura "Gigel si cu Lenuta - 2017" si altele la fel...

Quote